Instalare profesională stații EV

Montajul corect al unei stații de încărcare este la fel de important ca stația în sine. Echipa noastră autorizată ANRE se ocupă de tot — de la racordarea la tabloul electric până la testarea instalației finite.

Cum funcționează
1
Alegi stația potrivită
Parcurgi oferta noastră și selectezi stația care se potrivește nevoilor tale — acasă sau la business, monofazat sau trifazat, cu sau fără RFID sau aplicație mobilă.
2
Bifezi Montaj profesional și setezi lungimea cablului
Pe pagina stației, în secțiunea INSTALARE, estimezi distanța de la tabloul electric până la locul de montaj și activezi opțiunea. Prețul se actualizează automat în coș.
  • Cluj-Napoca și împrejurimi ~50km
  • Montaj pe perete sau stâlp
  • Racordare la tabloul electric
  • Cablu de alimentare (primul metru inclus)
  • Testare și punere în funcțiune
  • Garanție montaj 2 ani
Distanță de la tabloul electric până la stație
0m5m10m
m
Montaj + primul metru de cablu790 Lei
Total montaj790 Lei cu TVA
3
Finalizezi comanda online
Plătești stația împreună cu montajul printr-o singură comandă. Vei primi o confirmare de e-mail cu detaliile complete.
4
Programezi vizita echipei
Te contactăm telefonic sau pe WhatsApp pentru a stabili ziua și ora convenabile. Înainte de vizită poți trimite câteva poze cu tabloul electric și locul de montaj — accelerează procesul.
5
Echipa vine și montează stația
Electricienii noștri autorizați ANRE realizează toată instalația: pozare cablu, racordare la tablou (MCB + RCD diferențial dacă este cazul), fixare stație, conectare și testare completă.
6
Dacă apar diferențe la fața locului
Uneori realitatea din teren diferă față de estimarea inițială — distanță mai mare, rută mai dificilă (pereți din beton, trecere prin planșeu), sau dorești materiale superioare (ex. pat cablu metalic în loc de tub PVC). Orice modificare se discută pe loc și, cu acordul tău, se facturează separat printr-o a doua factură.
Autorizări
ANRE — Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei

Electricieni autorizați ANRE — EURO SAAF S.R.L.

Atestat nr. 16986, valabil până la 13.03.2031. Autorizația ANRE este obligatorie în România pentru orice intervenție la instalațiile electrice, casnice sau comerciale.

Verifică atestatul în registrul public ANRE ↗

Toți membrii echipei de instalare dețin autorizație ANRE pentru lucrări de instalații electrice.

Acoperire geografică
Zona Cluj-Napoca — ~50 km
Momentan oferim serviciul de montaj în raza de aproximativ 50 km față de Cluj-Napoca. Acoperim Cluj-Napoca și localitățile din jur — Florești, Baciu, Apahida, Turda, Câmpia Turzii, Dej, Huedin, în funcție de distanța reală.
Extindere națională — în curând
Lucrăm la un rețea de parteneri — firme terțe autorizate ANRE — pe care le vom putea recomanda în zona ta, oriunde în România. Până atunci, dacă ești în afara razei noastre, ne poți contacta și te ajutăm să găsești o soluție.
Stații Accesorii Consultă specialistul